Volo

Sistemul terapeutic de eliberare a greutății 
și resetare a minții prin transformare conștientă

Poate ai încercat să slăbești de multe ori și, pentru o perioadă, chiar ai reușit. Apoi kilogramele au revenit, uneori împreună cu sentimentul că organismul tău lucrează împotriva ta.

Probabil că încercai să rezolvi o altă problemă decât cea reală...

Sistemul Volo pornește de la o întrebare diferită: ce anume menține greutatea ta în acest moment?

Lucrăm simultan cu alimentația, starea de sănătate, stresul, experiențele emoționale și tiparele profunde care pot influența felul în care organismul tău funcționează. Primești nutriție personalizată, supraveghere medicală și un proces individual de antrenament mental neurodinamic și reglare emoțională, reunite într-un singur program.

Pentru ca schimbarea să devină mai profundă decât cifra de pe cântar și să poată deveni parte din viața ta.

Citește mai departe dacă vrei să afli mai multe

Sistemul Volo cuprinde o abordare integrativă a greutății corporale, în care lucrăm în același timp cu alimentația, metabolismul și alte funcții fiziologice, dar și cu factorii emoționali care au contribuit la acumularea kilogramelor.

Practic Sistemul Volo reunește două mari componente: Nutriția Personalizată Volo și programul de lucru asupra factorilor psihoemoționali, a stresului și a tiparelor profunde care pot participa la apariția și menținerea excesului ponderal.

Sistemul Volo Complet este creat pentru persoanele care își doresc să slăbească și, în același timp, să înțeleagă de ce organismul lor a ajuns în această situație, ce factori au favorizat acumularea kilogramelor și ce trebuie schimbat pentru ca rezultatele obținute să poată fi păstrate toată viața.

Greutatea corporală este rezultatul interacțiunii dintre foarte mulți factori. Alimentația, predispoziția genetică, vârsta, modificările hormonale, rezistența la insulină, somnul, activitatea fizică, stresul cronic, istoricul dietelor și felul în care fiecare persoană răspunde emoțional experiențelor vieții se influențează reciproc.

De aceea, în cadrul Sistemului Volo Complet privim persoana în ansamblu.

Începem prin a înțelege organismul tău

La începutul programului evaluăm starea generală de sănătate, istoricul creșterii în greutate, analizele medicale, eventualele tratamente, stilul de viață, programul zilnic, preferințele alimentare și obiectivele pe care dorești să le atingi.

Atunci când există rezistență la insulină, prediabet, diabet, steatoză hepatică, hipertensiune arterială, dislipidemie, afecțiuni tiroidiene, modificări hormonale sau alte probleme medicale, acestea sunt integrate în strategia individuală.

Urmărim astfel scăderea în greutate în contextul întregii tale stări de sănătate, iar pe parcurs îți putem monitoriza greutatea, circumferințele corporale, tensiunea arterială, glicemia și parametrii biologici relevanți.

Nutriția Personalizată Volo

Primești o strategie alimentară construită pentru tine, ținând cont de vârstă, greutate, necesități, analize, afecțiuni asociate, nivel de activitate fizică, preferințe și stil de viață.

Vei avea o structură clară a meselor, exemple concrete, cantități adaptate și variante care pot fi aplicate în viața de zi cu zi.

Înveți cum să îți alcătuiești mesele, cum să combini alimentele, cum să alegi atunci când mănânci în oraș, cum să gestionezi perioadele aglomerate, concediile, sărbătorile și mesele speciale și, treptat, cum să îți construiești singură o alimentație potrivită pentru tine.

Alimentația este concepută astfel încât să asigure proteine, fibre, grăsimi sănătoase, vitamine și minerale în cantități adecvate, să susțină sațietatea și masa musculară și să favorizeze un control glicemic cât mai bun.

Pe măsură ce organismul se schimbă, recomandările pot fi ajustate.

Obiectivul este ca alimentația să devină treptat un mod firesc și sănătos de a-ți hrăni corpul, pe care să îl poți continua și după încheierea programului.

Căutăm și povestea din spatele kilogramelor

Există situații în care acumularea kilogramelor începe într-o anumită perioadă a vieții: după o pierdere, o despărțire, o sarcină, o schimbare importantă, o perioadă de suprasolicitare, ani de stres, conflicte sau momente în care ai fost nevoită să ai grijă de toată lumea și ai rămas foarte puțin prezentă în propria viață.

Alteori, legătura este mai puțin evidentă și trebuie descoperită.

În Sistemul Volo analizăm istoricul personal și încercăm să identificăm experiențele, emoțiile și tiparele care au mers în paralel cu modificarea greutății.

Explorăm și modelele învățate în familie, inclusiv felul în care au fost trăite și transmise atitudinile legate de hrană, corp, siguranță, iubire, protecție, feminitate, merit sau apartenență.

Scopul acestei explorări este să înțelegi mai bine propriul traseu și să identificăm mecanismele care continuă să îți influențeze prezentul.

Lucrăm asupra modului în care creierul răspunde la stres

Creierul învață prin repetiție. Atunci când un anumit răspuns la stres a fost repetat ani la rând, el poate deveni automat. Situații asemănătoare pot declanșa ulterior aceleași reacții fiziologice, emoționale și comportamentale, chiar dacă împrejurările vieții s-au schimbat.

În cadrul Sistemului Volo primești exerciții și antrenamente mentale neurodinamice ghidate, potrivite cu istoria și particularitățile fiecărei persoane.

Lucrăm cu mecanismele neuroplasticității, adică proprietatea creierului de a se modifica prin experiență și antrenament, pentru a consolida progresiv răspunsuri mai adaptative.

Integrăm tehnici de respirație, relaxare, mindfulness, vizualizare și conștientizare corporală, cu scopul de a îmbunătăți reglarea răspunsului la stres și de a crea treptat o stare interioară de echilibru, propice schimbărilor metabolice.

Această componentă este importantă deoarece stresul cronic poate influența somnul, cortizolul, glicemia, apetitul, inflamația, nivelul de energie și numeroase procese care, la rândul lor, pot influența greutatea. Corpul primește în același timp hrană și un context nou

Care este particularitatea Sistemului Volo Complet?

În timp ce organismul primește prin alimentație nutrienții de care are nevoie și o structură care favorizează scăderea ponderală, lucrăm în paralel asupra stresului, experiențelor și tiparelor care au participat la vechiul mod de funcționare.

Schimbarea se produce astfel din mai multe direcții în același timp.

Metabolismul se modifică, mentalitatea se ajustează, corpul începe să arate mai bine.

Felul în care răspunzi la stres este antrenat într-un mod coordonat, înțelegerea propriei istorii devine mai profundă, iar pe măsură ce apar schimbări, programul se poate adapta evoluției tale.

Mai mult decât kilograme

Scăderea ponderală este un obiectiv important al programului, însă sănătatea rămâne în centrul întregului proces.

O reducere semnificativă și susținută a greutății poate contribui la îmbunătățirea sensibilității la insulină, glicemiei, tensiunii arteriale, profilului lipidic, steatozei hepatice, mobilității, somnului și riscului cardiovascular, iar aceste modificări sunt urmărite individual, în funcție de situația fiecărei persoane.

În același timp, urmărim o stare mai bună de vitalitate, o relație mai echilibrată cu propriul corp și dobândirea unor instrumente pe care să le poți folosi mult timp după terminarea programului.

Scopul este să ajungi să îți cunoști organismul, să știi cum să îl hrănești, să recunoști mai repede reacțiile vechi și să ai resurse pentru a răspunde diferit atunci când viața devine din nou dificilă.

Cui i se adresează Sistemul Volo Complet?

Sistemul Volo Complet este destinat persoanelor care simt că problema greutății lor are mai multe componente și înțeleg importanța unei abordări personalizate, integrative și supravegheate medical.

Este în mod special potrivit pentru persoanele care au trecut prin numeroase cure de slăbire și au acumulat ulterior din nou kilogramele, pentru cele la care perioadele importante de stres au fost însoțite de creștere ponderală, pentru persoanele cu probleme medicale asociate excesului de greutate și pentru cele care au înțeles că sustenabilitatea provine din lucrul simultan asupra alimentației, organismului și factorilor emoționali care pot influența evoluția greutății.

Trei opțiuni ale Sistemului Volo, în funcție de ceea ce simți tu că ți se potrivește acum

Poți alege separat Nutriția Personalizată Volo atunci când îți dorești ghidarea nutrițională și supravegherea medicală, fără să abordezi lucrul cu stresul și cauzele emoționale ale îngrăsării.

Poți alege separat Terapia Volo, dedicată cauzelor psihoemoționale atunci când vrei să lucrezi asupra stresului, experiențelor și tiparelor profunde asociate greutății, fără să îți asumi schimbări alimentare.

Iar dacă îți dorești abordarea integrală, Sistemul Volo Complet le reunește într-un singur program personalizat, în care lucrăm simultan asupra alimentației, sănătății, sistemului nervos și factorilor care au contribuit la modul în care organismul tău funcționează astăzi. Astfel vei putea vedea schimbări pozitive in toate ariile vieții tale. 

Urmărește emisiunea mea de la Radio Târgu-Mureș:
Să înțelegem mai multe despre îngrășare
🤔 De ce "sărim" pe mâncare atunci când suntem stresați?
🧠 De ce este important să înțelegem cauzele emoționale ale îngrășării?
💡Ce trucuri ne pot ajuta ca să nu mai mâncăm emoțional?


Dacă te întrebi:
„Există zeci de diete pe care le pot găsi gratuit pe net. De ce aș urma programul tău?”


Află diferența în articolul meu despre diete, ce promit fiecare și care este realitatea

Unde trebuie să vin și ce trebuie să fac pentru a începe cât mai repede?

Pentru a incepe trebuie doar să te programezi pentru o consultație de medicină integrativă la Clinica Dr. Alecu, pe strada Cornel Ciugudean nr 2, Târgu-Mureș sau online. La noi e plăcut, atmosfera e prietenoasă, cu muzică relaxantă în fundal, zâmbim mereu și suntem bine dispuși. Te așteptăm!

Mă programez acum pentru o consultație la Dr. Mariana Alecu