Medicina integrativă

Medicina integrativă definește atitudinea medicală modernă prin care medicul corelează și conectează diferitele componente ale stării de sănătate atât din punct de vedere al diagnosticului medical cât și al stabilirii strategiei personalizate de tratament, adaptată fiecărei persoane, pentru obținerea unei stări optime de sănătate cu metodele cele mai naturale dar și cele mai moderne, cât mai apropiate de funcționarea firească a organismului, bazate pe cercetări științifice confirmate.

La Clinica Dr. Alecu ne bazăm pe experiența acumulată în peste 20 de ani de practică medicală, studiu și cercetare științifică. De aceea reușim să alegem, în echipă, pentru fiecare din cei care ni se adresează combinația cea mai potrivită de investigații, terapii, recomandări pentru stil de viață și alimentație în așa fel încat rezultatele să fie optime și sustenabile pe termen lung.

Cui i se potrivește medicina integrativă?

Tindem să spunem că oricui, dar cele mai mari beneficii se pot obține în cazurile medicale complexe, multidisciplinare, nerezolvate, cazurile plimbate de la un medic la altul, de la o specialitate la alta și care nu își găsesc soluția după tot acest traseu, datorită lipsei de corelație profundă între diferitele specialități.

În aceste situații analizăm atent dosarul medical acumulat, corelăm informațiile, completăm cu ce considerăm că mai este necesar și alegem soluțiile personalizate, care pot cuprinde medicație, terapii complementare, naturale, ozonoterapie, nutriție și multe altele. 

Beneficii impresionante poți obține și dacă te simți sănătos dar vrei o evaluare completă, atentă, profundă și amănunțită a stării de sănătate, în așa fel încât să obții indicații personalizate pentru ca să te poți simți cât mai bine în continuare cât mai mult timp.

Cum decurge consultația de medicină integrativă?

Așteaptă-te la o discuție amănunțită, în timpul căreia medicul îți va pune întrebări la care nu te aștepți, legate de stilul de viață, preferințe, somn, alimentație, evenimente marcante sau șocante și multe altele. E important să stii ordinea cronologică a apariției diferitelor probleme de sănătate, de multe ori au legătură unele cu altele, chiar dacă nu te-ai fi gândit și chiar dacă alți medici nu au spus asta.

Medicul expert în medicină integrativă te va examina fizic, deci fii pregătit cu îmbrăcăminte care poate fi ușor îndepărtată. Examinarea fizică este foarte importantă și oferă medicului informații obiective, semnale din partea corpului pe care uneori nici nu le știi sau nu le poți transmite verbal.

Investigațiile medicale pe care le-ai făcut până acum sunt importante, adu tot dosarul cu tine, inclusiv rezultate ale scanărilor prin biorezonanță sau orice are legătură cu sănătatea ta, chiar și rezultate al investigațiilor care aparent nu au legătură cu problema pentru care ni te adresezi.

Medicul va decide investigații suplimentare în caz că cele necesare evaluării complete nu sunt deja făcute. La Clinica Dr. Alecu am elaborat protocoale de investigații ultramoderne, la nivel mondial, și am căutat cele mai performante și renumite laboratoare din țară și din lume cu care am făcut contracte în așa fel încât îți putem oferi direct în clinică majoritatea analizelor de laborator la cele mai mici prețuri fără să fie nevoie să te mai deplasezi în altă parte.  Ne ocupăm noi de recoltarea sângelui și trimiterea probelor în condiții riguroase de siguranță.

Conectăm toate infomațiile pentru a avea o imagine de ansamblu.
Este surprinzător cât de mare legătura au toate cu toate.